Johanna Quaas - campioana nonagenară la gimnastică + VIDEO



JOHANNA QUAAS
– CAMPIOANA NONAGENARĂ LA GIMNASTICĂ –


Johanna Quaas, acum în vârstă de 90 de ani, deține titlul de cea mai în vârstă gimnastă din lume încă activă, recordul ei fiind consemnat în Guiness Book cu trei ani în urmă. În prezent, deține 11 medalii, obținute la campionatele de gimnastică pentru seniori.


Johanna s-a născut pe 20 noiembrie 1925 și s-a apucat de gimnastică abia la 57 de ani, deoarece, a explicat ea, până atunci a avut responsabilități ca mamă (are trei fete), bunică (are doi nepoți) și soție, și nu a putut să se dedice acestui sport. „Este o senzație minunată să te simți inclusă și apreciată la această vârstă și sper ca recordul meu să-i inspire și pe alții să înțeleagă că niciodată nu e prea târziu”, a declarat ea cu ocazia primirii titlului.
 

Când a fost întrebată care este secretul vitalității ei, Johanna a răspuns: „N-am niciun secret, trăiesc normal și mănânc normal, nici prea mult, nici prea puțin. Nu pot să spun că sunt vegetariană, dar consum multe verdețuri și fructe”. Adevărul e că Johanna este o femeie foarte activă: miercurea antrenează un grup de octogenari, sâmbăta face cu ei drumeții, iar duminica îi duce la înot.
 

În anul 2012, Johanna Quaas a fost invitată la emisiunea lui Cătălin Măruță de la ProTV, unde a făcut o demonstrație de gimnastică în direct, dovedind că-și merită pe deplin medaliile și titlul. Octavian Belu, antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică, a admirat prestația gimnastei octogenare, iar la finalul emisiunii i-a înmânat o medalie de aur.



Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *