Route 66 - Drumul legendar al Americii + VIDEO



ROUTE 66
– DRUMUL LEGENDAR AL AMERICII –


Route 66 a fost o șosea americană, care lega orașul Chicago (Illinois) de orașul Los Angeles (California) între anii 1926 și 1985. Lungimea ei a variat mult de-a lungul anilor, suferind modificări de traseu, mai ales începând din anul 1937, când Route 66 a încetat să mai deservească orașul Santa Fe, statul New Mexico. Lungimea oficial admisă a acestui drum este de 3.940 kilometri. Route 66 traversează 3 fuse orare și 8 state, enumerate de la est la vest: Illinois, Missouri, Kansas, Oklahoma, Texas, New Mexico, Arizona și California. Punctul central al traseului îl reprezintă orășelul Adrian, Texas. A fost prima șosea transcontinentală asfaltată din Statele Unite. Americanii îi mai spun „Strada principală” sau „Drumul mamă”. Faima Rutei 66 a depășit granițele țării mai ales datorită cântărețului american Bob Dylan, care i-a consacrat cântecul devenit celebru Get your kicks on Route 66. În timpul Marii crize economice din anii 1930, un număr mare de fermieri în căutare de lucru au folosit acest drum, migrând spre California.


Route 66 a fost oficial declasată pe data de 27 iunie 1985. De atunci, nu mai are o existență oficială. Totuși, șoseaua continuă să fie cea mai cunoscută rută americană, păstrându-și caracterul legendar. La începutul anilor 1990 au apărut o serie de organizații și mișcări care au pledat pentru conservarea acestui drum și care au înaintat Congresului american inițiative ce vizau, în principal, dezvoltarea turismului de-a lungul acestui traseu. Ca urmare, astăzi, Route 66 este din nou ruta vedetă a Americii, sub numele de „Historic Route 66”. Ar fi fost și păcat să nu fie așa, dacă ne gândim doar peisajele ce-ți taie răsuflarea și formele de relief fascinante ale Marelui Canion, ce pot fi admirate în această călătorie. Să pornim și noi la drum:


Historic Route 66


Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *