Misterul celor două culturi gemene


MISTERUL CELOR DOUĂ CULTURI GEMENE 
DE PE MALURILE OPUSE ALE ATLANTICULUI

Richard Cassaro

Egiptenii antici din Africa și pre-incașii/incașii din America de Sud au evoluat în părți opuse ale globului și n-au fost niciodată în contact. Cu toate acestea, ambele culturi au dezvoltat aceleași forme de artă, arhitectură, simbolism, mitologie și religie. Aflați în fața acestei enigme, savanții epocii victoriene (secolul al XIX-lea) au concluzionat că ambele culturi trebuie să fi fost urmașele aceleiași „epoci de aur” – civilizația-mamă Atlantida. Astăzi, însă, similitudinile Egipt/Inca nu numai că sunt ignorate de către experții americani și cei europeni, ci chiar suprimate.


Există nenumărate asemănări evidente care leagă cele două culturi și-i nedumeresc pe cercetători, deoarece egiptenii și incașii din antichitate erau separați de un ocean. În fața acestei enigme, savanții victorieni au dedus că ambele culturi moșteniseră aceeași înaltă înțelepciune din aceeași sursă mai veche, o civilizație-mamă dispărută. Pentru cercetătorii victorieni, această ipoteză dădea o explicație satisfăcătoare paralelelor existente. Bazându-și concluziile pe scrierile lui Platon și ale altor istorici antici, ei au numit această civilizație-mamă Atlantida.
În prezent, istoricii și arheologii resping această idee cu vehemență și chiar cu ostilitate, în timp ce paralelele dintre cultura pre-incașă/incașă și cea egipteană sunt ignorate sistematic, deși aceste similitudini fuseseră atent observate și consemnate cu mai bine de un secol în urmă. Căci într-adevăr, mințile strălucite ale savanților victorieni nu au ignorat asemănările evidente, fiind convinși că Atlantida a fost o civilizație reală. Și iată de ce:

PIRAMIDELE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit piramide din piatră și piramide în trepte în deșert, de-a lungul unor cursuri de apă, aliniate după punctele cardinale. În ambele cazuri, în interiorul lor erau îngropate persoane decedate.

MUMIILE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii își mumificau morții, ceea ce simboliza viața de dincolo de moarte. Mumiile erau plasate în interiorul piramidelor, adesea împreună cu ofrande de alimente și obiecte personale. Ambele culturi credeau în viața de dincolo de moartea fizică.

Mumii cu brațele încrucișate

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii încrucișau brațele morților mumificați. Această postură semnifica starea de echilibru cu care decedatul intra în moarte, așa cum și-a trăit și viața: într-un echilibru perfect, precum cele două brațe ale unei balanțe.

MĂȘTI FUNERARE DIN AUR

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii aplicau măști de aur pe fețele celor decedați. Acestea simbolizau întoarcerea lor în eternitate, de cealaltă parte a vălului, în casa de sus, din ceruri, care este spirituală și eternă, nu ca pământul, care este fizic și temporar. Există, de asemenea, și un sens alchimic al acestui ritual: cât timp au fost aici, aceste suflete eterne au căpătat forma umană de plumb, pentru ca după moarte să se preschimbe în cea de aur.pace

BIJUTERII REPREZENTÂND ANIMALE ANTITETICE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii își împodobeau morții cu bijuterii de aur (coliere și brățări), la capătul cărora creau chipuri de animale gemene, privind în direcții opuse. Acestea simbolizau puterile noastre de om/animal, aflate într-un echilibru perfect și etern. Această stare de echilibru este modul în care se obține transformarea alchimică – aurul.

ZIDĂRIE ÎN PIATRĂ SIMILARĂ

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit ziduri de piatră similare ca tehnică până în cele mai mici detalii – tăierea, bombarea și înclinarea pietrelor. Care este rațiunea pentru care ambele culturi au aplicat același procedeu și cum poate fi explicat acest lucru?

PRECIZIE ÎN TĂIEREA PIETREI

Atât meșterii egipteni cât și cei pre-incașii/incașii au tăiat pietre masive cu atâta precizie, încât nu poți introduce o coală de hârtie între două blocuri de piatră; și aceasta, fără a folosi mortar. Acest fapt simbolizează căutarea atingerii perfecțiunii, care ne duce mai aproape de casa noastră celestă, spirituală, și originea noastră eternă.

UȘI TRAPEZOIDALE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit uși trapezoidale. Această formă semnifica avansarea spirituală. Forma trapezului este asemănătoare cu cea  triunghiului, care înseamnă ascensiune și transcendere spirituală. Ușile trapezoidale se întâlnesc în multe culturi antice. Ele au legătură cu starea în care se găsea umanitatea în trecutul îndepărtat, când oamenii erau calmi și capabili să atingă nirvana. Acest tip de ușă este simbolul înaltei înțelepciuni pe care o posedau în acele vremuri strămoșii noștri antici.

ȘERPI SCULPTAȚI DEASUPRA UȘILOR
 
Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii sculptau doi șerpi plasați simetric deasupra ușilor trapezoidale prin care se intra în temple. În mod sigur, aici este vorba de echilibrarea energiilor opuse, prin simbolul acestor animale gemene, reprezentate simetric în dreapta și în stânga ușii. Această imagine a contrariilor în echilibru este „idealul” care li se preda celor care treceau pragul acestor clădiri, pentru a deveni mai spirituali.

CRANII ALUNGITE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii alungeau craniile copiilor lor, pentru a le ascuți simțurile și pentru a le îmbunătăți percepția spirituală. Această practică bizară, similară ambelor culturi, nu a ridicat semne de întrebare cercetătorilor moderni, cel puțin nu cât ar fi trebuit.

OBELISCURI CU HIEROGLIFE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit și ridicat obeliscuri sacre, ca dispozitive de putere masculină, fertilitate, naștere, longevitate, forță. Obeliscurilor li se acorda un respect deosebit, acestea numărându-se printre cele mai venerate simboluri.

TEMPLE CU HIEROGLIFE, REZISTENTE LA CUTREMURE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au ridicat clădiri rezistente la cutremure, folosind aceeași metodă a zidurilor înclinate spre interior, trecând astfel cu brio testul timpului.

RELIGIE SOLARĂ

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au folosit simbolismul solar, ca parte centrală a religiei lor. În această privință, cele două religii au fost identice. În Egipt, zeul soarelui era Ra, iar în Peru, zeitatea solară era Inti. În ambele culturi, omul este o zeitate solară. Soarele este simbolul tău, al sufletului tău. Tu ești un soare etern și divin. Te-ai încarnat în mod voluntar în materie și acum ești amnezic: ai uitat de sinele tău spiritual, ai rătăcit drumul spre casă.

SIMBOLISM SOLAR PARALEL

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au creat reprezentări ale unor zeități-animale, poziționate simetric la dreapta și la stânga unui simbol central al soarelui. Așa cum soarele din cer asigură un echilibru perfect între iarnă și vară, între frigul extrem și căldura extremă, este vital ca soarele nostru interior (sufletul nostru etern) să ne echilibreze energiile animalice gemene: cea pozitivă și cea negativă, instinctele, dorințele, imboldurile, poftele etc., pentru a rămâne în echilibru și armonie cu natura.

ANIMALE PE FRUNTE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au folosit motivul „animalului pe frunte”, pentru a evoca puterea celui de-al treilea ochi. Ambele culturi au înțeles că noi ne putem crea o anume stare de transă, în timpul căreia ne trezim așa-numitul ochi al minții, ochiul interior sau cel de-al treilea ochi. Acesta este un simbol al iluminării spirituale, despre care se crede că există în zona frontală, deasupra și între cei doi ochi, exact în locul în care este plasat în imaginea de mai sus.

SIMBOLUL TREPTELOR

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au folosit motivul treptelor, care simbolizează ascensiunea graduală pe care o realizează inițiatul în călătoria sa de la omul de jos la cel luminat. Roma nu a fost construită într-o zi. N-ai să-l găsești pe Iisus sau pe Buddha în tine într-o singură zi. Ascensiunea presupune timp și efort.

TRIPTICUL – TEMPLELE CU TREI UȘI

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit temple-triptic. Tripticul este un design arhitectural utilizat în toată lumea. Simbolizează aceeași religie universală, practicată pretutindeni în lumea antică. Această religie se bazează pe echilibrul contrariilor, descris mai sus. Cele trei uși gemene exterioare simbolizează opoziția, partea stângă/partea dreaptă a sinelui nostru temporar, în timp ce ușa din mijloc simbolizează punctul central al eternității sinelui nostru. Templele-triptic i-au inspirat mai târziu pe masoni, constructorii catedralelor gotice. Aflați mai mult aici.

SCOABE METALICE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au tăiat pietre enorme, pe care le-au îmbinat apoi perfect, cu ajutorul unor scoabe metalice. Care sunt șansele ca această tehnică să fie inventată, după milioane de ani de evoluție umană, aproape în același timp (plus sau minus 1000 de ani) în două părți opuse ale globului?

ÎNCLINAREA CONSTRUCȚIILOR SPRE INTERIOR
(REZISTENȚĂ LA CUTREMURE)

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au construit temple și morminte ale căror ziduri nu sunt perfect perpendiculare pe sol, ci înclinate spre interior.

SICRIE ANTROPOMORFICE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii construiau sicrie antropomorfice pentru cei decedați, făcându-le să arate ca zeul local sau ca eroul care a învins moartea și a trăit să-și spună povestea. Acesta era un exemplu de urmat dat maselor, pentru că toți trebuiau să sfideze moartea, căutând și aflând adevărata eternitate în ei înșiși.

CERCUL SOLAR AL CELUI DE-AL TREILEA OCHI, PE FRUNTE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii reprezentau forme circulare pe frunte, indicând astfel locul celui de-al treilea ochi. În mitologia greacă și apoi în cea romană, ciclopul era un membru al rasei primordiale de giganți, care aveau un singur ochi, rotund, situat în mijlocul frunții.

Imaginea soarelui, asociată cu ochiul rotund din cap

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii decorau cel de-al treilea ochi cu imagistica soarelui. Soarele este ochiul din cer, și multe civilizații antice reprezentau soarele ca pe un ochi, nu numai egiptenii și incașii.

SIMBOLURI ALE OCHIULUI SINGULAR

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au desenat simbolul soarelui, ambele culturi asociind soarele cu un ochi și invers, având convingerea că ochiul singular (ochiul minții sau al treilea ochi) este soarele interior, adică sufletul.

ARHITECTURĂ MEGALITICĂ

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii și-au construit cele mai importante temple folosind pietre masive, unele dintre ele cântărind sute de tone.

AMBARCAȚIUNI DIN TRESTIE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii și-au construit bărci similare, din trestie.

ZEITĂȚI PLUTITOARE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au reprezentat în arta lor zeități plutitoare

SIMBOLUL FALIC

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au creat simboluri falice, asociindu-le cu fertilitatea.

SPIRALE

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au reprezentat în arta lor spirale, pentru a simboliza intrarea/ieșirea noastră din lumile materiale/spirituale, lumi care cuprind ambele laturi ale ființei noastre, ca ființă eternă.

TEMPLE ELABORATE

Egiptenii antici și pre-incașii/incașii au proiectat și construit temple asemănătoare.

ȘERPI REPREZENTAȚI SIMETRIC

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii au utilizat simetria în decorarea obiectele lor, echilibrând dreapta cu stânga. Deseori au reprezentat șerpi în poziții simetrice.

TEHNICA CONSTRUCȚIILOR ÎN PIATRĂ

Egiptenii antici și pre-incașii/incașii au utilizat același stil în tăierea pietrelor folosite la construcțiile megalitice.

ARTĂ SIMETRICĂ

Egiptenii antici și pre-incașii/incașii au creat obiecte de artă similare, axate pe simetrie și simbolism ezoteric.pe

DISCUL SOARELUI - CERCUL CU UN PUNCT ÎN CENTRU

Atât egiptenii antici cât și pre-incașii/incașii și-au reprezentat zeitatea solară sub forma unui cerc cu un punct în mijloc, care este, de asemenea, un simbol al sinelui în ambele culturi.pace

DOVEZI ALE EXISTENȚEI ATLANTIDEI

Într-adevăr, cele două culturi – incașă și egipteană – sunt profund asemănătoare. Descoperind multe dintre aceste paralele, savanții epocii victoriene au tras concluzia că cele două culturi au fost produsul aceleiași culturi-mamă ancestrale, cultura Atlantidei sau „Epoca de aur”. Studiind scrierile lui Platon și ale unor istorici clasici, ei au exprimat ipoteza scufundării Atlantidei în Oceanul Atlantic, ca urmare a unei catastrofe naturale de tipul potopului, dar atlanții au lăsat avanposturi ale acestei culturi pe ambele țărmuri ale Atlanticului. Egiptenii și incașii n-au intrat niciodată în contact. Cu toate acestea, ei au moștenit aceeași cultură.

Mușamalizarea academică

Cercetătorii occidentali și instituțiile academice ignoră existența Atlantidei. Și mai rău, ei suprimă dovezile bizare ale acestei paralele culturale evidente. De ce oare? De fapt, acești istorici și arheologi sunt niște oameni onești, care depun o muncă extraordinar de laborioasă, dezgropând artefacte din trecutul nostru îndepărtat. Dar ei sunt închiși într-o paradigmă care vede societatea noastră actuală ca pe o culme a evoluției umane. Ei văd istoria ca pe un proces evolutiv linear, de la omul cavernelor la civilizația tehnologică de azi, supremă în mintea lor. Ei sunt captivii acestei idei evoluționiste și le vine greu să accepte că într-un trecut atât de îndepărtat a existat o civilizație, o epocă de aur mult mai avansată decât cea în care ne aflăm astăzi, din punct de vedere spiritual, psihologic și tehnologic, și care era capabilă să facă lucruri pe care noi nu le putem face. Evoluția culturală este lentila prin care văd ei realitatea, și de aceea resping orice anomalie sau dau explicații îndoielnice pentru orice dovadă care nu se încadrează în această realitate. A fi cercetător, om de știință, membru al unei academii este o profesie onorabilă. Dacă vrei să faci parte din această structură, să câștigi o bursă, să fii publicat, să primești finanțare pentru cercetare sau să urci pe scara ierarhică, trebuie să te conformezi, adică să te încadrezi în paradigma evoluționistă. În felul acesta este controlată cercetarea trecutului umanității. Dar controlată de cine și de ce?

Guvernul invizibil

Controlând majoritatea instituțiilor academice și mass media, un grup elitist de familii corporatiste ascunde cu succes adevărurile istorice și spirituale ale trecutului nostru. Scopul acestui grup este acela de a menține sistemul economic global actual și tirania politică, pe care le-au instituit strămoșii lor cu mai bine de 100 de ani în urmă. Acest sistem a fost numit de către lideri americani influenți Guvernul invizibil. Concret, această elită ascunde faptul că pe pământ a existat odată, în trecutul îndepărtat, o „Epocă de aur” sofisticată. Această civilizație s-a sfârșit abrupt, dar a lăsat în urmă o doctrină spirituală extrem de avansată. Primele civilizații ale lumii au moștenit și practicat această doctrină sau „religie universală” printr-un proces numit „hiperdifuzionism” (toate culturile lumii își au originea într-una singură), termen inventat de către mediul academic și făcut cunoscut de către mass media. Minimalizând sau desființând orice studiu academic care făcea referire la modelul hiperdifuzionist al istoriei (larg acceptat de oamenii de știință din secolele trecute, care numeau această epocă de aur „Atlantida”) elita ne-a ținut departe de această religie universală. În acest fel, ei ne-au împiedicat accesul la înțelepciune și ne-au suprimat potențialul de trezire, care le-ar fi periclitat hegemonia globală.

Articolul de mai sus v-a prezentat un singur exemplu de hiperdifuzionism din trecut. Este o dovadă revelatoare a faptului că o civilizație foarte avansată, care a înflorit de-a lungul Nilului, în Africa, este ciudat de asemănătoare cu o cultură care s-a dezvoltat de partea cealaltă a globului, în zona Munților Anzi din Peru. Ceea ce ați văzut este dovada unei religii universale, de-o parte și de alta a Atlanticului. Este important de subliniat că această religie universală nu este o ficțiune. Dacă într-o zi ea ar fi larg cunoscută, oamenii ar deveni extrem de puternici prin natura spiritualității lor și ar rupe lanțurile sclaviei. Ar detrona Guvernul invizibil, această malefică organizație care a oprimat masele secole la rând, ascunzându-le adevărul despre viața noastră pe pământ.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Comentarii

  1. Thor Heyerdahl a demonstrat ca se pot traversa oceanele cu ambarcatiuni simple. Credeti ca expeditiile lui au fost finantate si popularizate de iudeo-masoni pentru a contrazice mitul Atlantidei? S-a mai scris ca in mumiile egiptene s-a gasit cocaina. Acest fel de afirmatie arata ca intre incasi si egipteni a existat o legatura in antichitate. Poate ca mumiile egiptene au fost contaminate intentionat ca sa se contrazica posibilitatea evolutiei celor doua civilizatii in afara oricaror contacte. MarSand&Co.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MarSand, mai citește o dată articolul, de data asta cu atenție. Nu autorul său afirmă că cele două culturi nu s-au aflat niciodată în contact, ci oamenii de știință actuali. Prin acest articol,Richard Cassaro chiar asta demonstrează: faptul că aceste populații au împărtășit o cultură comună, lucru negat de istoria oficială, deși dovezile susțin contrariul.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *